Ce inseamna a iubi…

A IUBI inseamna: nu sa faci declaratii ci lucruri simple, fara vreun motiv anume!!!!!!!!! Cum ar fi: Vrei o cafea?… Esti obosit?… pot face ceva pentru tine?… A IUBI inseamna sa dai un telefon, sa scrii o scrisoare, sa faci o mica surpriza sau o invitatie din inima, sa te plimbi impreuna cu persoana iubita!!!!! Sa faci lucruri pentru celalalt fara motiv, fara vreun calcul!!!!!! Sa-l accepti pe celalat asa cum e, sa nu-l fortezi!!!!!! De asemenea sa-l privesti cu ochii inimiii si ai sufletului. Cuvintele te pot minti insa privrea nu!!!!!!!. A IUBI inseamna pur si simplu, sa fii prezent acolo, nu numai fizic, ci cu tot sufletul!!!!!! Sa spui:te iubesc!!!!. De ce trebuie sa astepti sfarsitul pentru a spune si a-ti da seama cat inseamna pentru tine si cat il iubesti? A IUBI nu inseamna sa judeci, sa critici ori sa condamni. Trebuie sa fii capabil sa spui:daca as fi fost in locul tau, nu as fi putut face atat de bine!!!!! si sa poti spune fara invidie.Este frumos ceea ce ai facut!!!!. A IUBI este la fel de simplu ca orice altceva, nu este complicat. Dar daca dragostea ne ocoleste, ea ne va lipsi toata viata!!!!!!!!!Cand cineva are privilegiul de a iubi si de a fi iubit este extraordinar. Aceasta caldura care te face sa stralucesti, aceasta lumina din suflet si din ochi!!!!!! Aceasta este DRAGOSTEA!!!!!

Ce rost mai are viata fara ea….

Merg pe o strada…totul in jurul meu e mut,ma inconjoara o ceata neagra,iar eu incerc sa trec prin ea…Merg prin intuneric,intru intr-o lume in care totul e sadic,nu ma pot trezi si tip…Milioane de voci imi bantuie mintea,ma cheama la ele,incerc sa fug,dar ma opreste ceva. Pe loc imi vin in minte toate amintirile si cad….Ma prabusesc fara putere,cazand intr-un gol al inimii mele…Privind in gol…Vocile ma cheama mereu…

Ridic privirea…Din ochii mei curg lacrimi de sange…gandul ca nu voi mai putea fi cu ea ma inebuneste si fug…Fug prin intuneric cautand lumina…..Gandurile ma omoara,mii de umbre negre vin spre mine si eu ma sperii…Fug incontinuu tipand si strigand dupa ajutor;nimeni nu ma aude,nimeni nu ma vede….Stiu ca doar ea ma poate salva,ma poate  scoate din infern,dar ea nu va veni…Si mor din nou…Din nou vocile ma indeamna sa ma duc spre ele,iar eu tip din nou….Ma ridic,ma uit in jur…totul e negru…

Fug din nou si cad…Ma ridic, fug si din nou cad…Lipsit de orice putere, ma prabusesc la pamant si plang…Aud o voce blanda care ma intreaba : Te va salva vreodata?

Oare am stiut…sau trebuie sa invat?

E o tragedie sa nu fii iubit… Desi, o buna prietena îmi spunea mereu ca fiecare om este iubit de cineva si ca nu trebuie decât sa îl gaseasca pe acel cineva. E o tragedie sa vrei sa iubesti si sa vrei sa fii iubit… Se spune ca iubirea nu se învata si ca te nasti pur si simplu cu o capacitate de a dezvolta sentimentul. Depinde de fiecare om sa îsi poarte iubirea pe culmile extazului sau ale agoniei. Poate ca fac parte dintr-o multime mica de fiinte care nu stiu cum sa-si dezvolte aceasta capacitate. Sau poate ca uneori ma straduiesc prea mult sa înteleg pentru a mai putea simti. Nu mai stiu nici eu.

Zilele trecute am simtit însa mai mult decât trebuia. Nu stiu daca are legatura cu egoismul meu înnascut sau e doar efectul suferintelor acumulate peste ani, dar îmi simt sufletul tot mai gol, în fiecare zi. Ma trezesc dimineata cu sentimentul ca traiesc o noua zi în care nu mai stiu cine sunt, apoi, întreaga zi, ma chinui în zadar sa regasesc urme din mine, cel care stia cândva sa simta.

Caut mereu refugii, în lucruri inutile pe care le fac. De cele mai multe ori ma agat de trecut, un trecut pe care nici eu nu stiu daca vreau sa îl uit sau sa îl resuscitez într-un prezent continuu. Totul este fara sens sau asa mi se pare acum.

E ca si cum am uitat sa ma bucur de lucrurile simple, de lucrurile mari, de toate la un loc. Ma îngrozeste gândul ca poate am inceput sa uit sa mai iubesc. Dar, am stiut oare vreodata?

Dragoste si Lacrimi….

Mi-am dat seama tarziu ca viata merita traita,dar
niciodata nu-i tarziu sa te iubesc,sa iti dovedesc ca
te iubesc.A fost de ajuns doar o privire,atunci cand
noi  ne-am intalnit si parca ne stiam de-o viata si
inimile au tresarit.iar tu m-ai incurajat si eu am
stiut ca incepe un vis din care amandoi nu am vrea
niciodata sa mai fim treji.Iti multumesc tie iubire
pentru dragostea ta…ii multumesc lui Dumnezeu pentru
acesta poveste de dragoste.Traiesc din amintiri,vise
si sperante…atat mai am!Inima mea a fost udata cu
lacrimile deziluziei creata la sfarsitul acestei
relatii.Tot ce stiu este ca Ea reprezinta tot ce e mai
bun in mine,un mic ideal de bunatate si
frumusete.Dragostea este o dulce iluzie ce se naste
din lumina razelor de luna,caldura pamantului si
lacrimile norilor.Fiecare gand al meu catre tine…se
va lasa usor din mine,va pleca in zari si va lasa in
urma un soare ce-o sa spuna :”a fost un vis frumos si
va ramane un vis frumos,uitat de vreme,uitat de noi”.
Nu mint cand iti spun ca te iubesc,nu mint cand iti
spun ca imi lipsesc vorbele tale dulce,tandretea
ta,dragostea ta,tot ceea ce esti tu.Mi-ai fost
cantecul ce imi adormea noaptea,vocea ce-mi maingaia
tristetea,vantul ce-mi invaluia corpul,dar nu ai fost
decat un vis.drgostea ta ma face sa ma topesc ca o
bucata de gheata in a ta palma de foc si sa ma inalt
fara aripi spre luna,fructul dragostei mele.
Pentru mine esti mai scumpa ca aerul pe care il
respir,esti mai presus de propria mea persoana si nu
iti voi putea explica niciodata,nici prin miii de
cuvinte cat de mult te iubesc.Tu esti amintirea vesnca
a mintii mele,tu ai reusit sa patrunzi in intunericul
sufletului meu trezind scanteia iubirii.As vrea sa
tip,dar nu are rost;as vrea sa plang dar nu mai am
lacrii…,te vad,dar totusi nu existi;te simt aproape
dar visex,cred ca te tin in brate,dar tu esti atat de
departe.Am crezut ca esti sincera cand imi spuneai:”Te
iubesc,am nevoie de tine”!,insa acum m-am convins ca
au fost doar vorbe in vant care acum ma dor.Dragostea
ta a plecat la fel cum a venit,pe furis…furandu-mi o
parte din sufelt.Am crezut in tine,in dragostea
ta…,iar acum inima ma doare si sufletul imi
plange.Iti multumesc ca ai fost un inger si pentru
zilele fermecate impreuna cu tine.

IUBESTI….? SI CE FOLOS?:-??

Iubirea … multi vorbesc despre iubire, putini pricep ce spun sau aud. Iubire si iertare, Lumina si iubire…
A devenit ceva normal sa spunem : “Te iubesc!”. Fara sa stam prea mult sa ne gandim la ce semnifica aceste vorbe. Desi afirmam toti sus si tare ca iubim, in realitate habar nu avem ce este iubirea. Nu avem habar nici cum se manifesta, nici ce poate sa faca iubirea adevarata. Oamenii nu stiu sa iubeasca. Si imi asum aceasta afirmatie.  Cati dintre noi suntem in stare sa spunem cuiva, unei persoane pe care o cunoasatem sau nu, “te iubesc” si sa si simtim din tot sufletul acest lucru? Si sa stim ca nu ne asteapta nici o recompensa? Nici macar o ceasca de ceai?
“Dragostea este indelung rabdatoare. Este plina de bunatate. Dragostea nu este invidioasa. Dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuvincios, nu cauta folosul sau, nu se aprinde de manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, sufera toate, crede toate, nadajduieste toate, rabda toate.

Oare ce rost are sa iubesti ? Ce rost are daca daruiesti si nu primesti o firmitura de iubire?

Ce rost mai are cand totul e fara rost,ce rost are sa iubesti…si ce folos?”

Sentiment cu doua fete…

Viata unui adolescent incepe printr-o simpla licarire a sentimentelor.Pe zi ce trece acel mic impuls iti da curajul sa doresti ceva mai mult de la viata,ceva pe care sufletul tau nu a mai experimentat.

Incetul cu incetu incepi sa cunosti dragostea,un sentiment ce este divin atunci cand il traiesti.Ca orice sentiment,dragostea are si ea partile ei,unele mai bune si altele mai rele.Odata prins in jocurile ei nu mai poti scapa,ajungi sa o hranesti cu sufletul tau,dai tot ce e mai bun din tine.

Dragostea e ca un inger cazut din  cer,sta langa tine pana isi va lua zborul din nou,odata plecat ramai fara nimic,iti ia si sufletul si tot ceea ce iai daruit.Dragostea este mereu rabdatoare si primitoare,nu este niciodata geloasa.

Dragostea este un vis pe care doar cei care au cunoscut-o cu adevarat stiu sa o viseze si sa o faca sa devina realitate.Intr-o zi veti sti ceea ce inseamna dragostea,veti sti de ce poate sa iti daruiasca cele mai frumoase sentimente,dar odata ce ai cunoscut-o esti dator cu o suferinta…ramai singur in lumea ta,singur fara suflet si suferind…

Gandul

Este mereu acolo, în umbră, privindu-mă. Uneori, nu-mi spune nici un cuvânt; nici măcar nu îl aud, nici un foşnet, nici o notă nedorită, dar ştiu, aşa cum ştiu că sub picioarele mele este pământ, că Gândul este acolo.

Mi se întâmplă uneori să mă opresc din citit în pauza dintre două litere, ideea, cuvântul, silaba suspendate în aşteptarea lui.

O să treacă. Ştii că, într-o zi, ai să te gândeşti la acum şi prezentul acesta îţi va părea neverosimil. Povestea altcuiva.Nişte rânduri şterse de ploaie.

Îmi plec din nou capul şi-mi continui lectura în prezenţa Gândului, simţindu-l cum mă sfredeleşte cu privirea nevăzută. Îmi pot schimba activitatea, poate un film, poate un duş, mintea condusă cu fermitate pe o cărare sigură, acolo unde are mirosuri de simţit, poante de înţeles, zgomot de auzit.
Şi totuşi.
Aşa cum noaptea, pe o stradă pustie, fără să aud paşi, şi fără umbre care să mă avertizeze, aş şti dacă sunt urmărită, aşa ştiu că Gândul este acolo.

Acum o lună, poate nici atât, ţi-a spus că te iubeşte. Tu erai supărată pe el. Poftim, acum nici nu vorbiţi.
Numai TU eşti de vină. NUMAI TU. NUMAI TU

O zi bună este una în care, la un moment dat, îmi vine în minte:
Uau. N-am mai gândit Gândul!

Poate au fost minute, poate chiar o oră, dar însăşi această constatare îl aduce înapoi.

Şi astfel începe din nou. Fiecare mişcare de mână, literă tastată pe calculator, fişier deschis, fişier închis, idee, strategie, mâncare, gură de cafea, fiecare gest urmat, imediat, aproape instantaneu, de propria-i umbră.

Bravo, l-ai alungat din viaţa ta.

Prezentul, dedublat, cu partea lui colorată pe dinafară, şi conştiinţa dureroasă a Gândului pe dinăuntru, îşi continuă drumul spre trecut.

Iubirea mea, singuratatea mea

Stateam langa ea. IUBIREA mea - singuratatea mea, fericirea mea, supravietuirea mea.

Vazandu-i ochii. Care ma asteptau. Intunecati. Urmarindu-mi cu caldura gesturile. Foarte curios, pe masura ce percepeam prezenta ei - a singuratatii, fericirii, supravietuirii mele - imi dadeam seama ca increderea in iubirea mea, ma ajuta sa depasesc teroarea orelor de non-singuratate, non-fericire si pseudo- fericire.

Simteam cum toate cele intamplate pana la aparitia ei - a iubirii - incep sa se piarda, asa cum imi dorisem dintotdeauna, in trecutul meu obscur, indepartat.

Prezenta ei - a iubirii - imi permitea eliberarea de orice imbracaminte ridicola, obositoare. Atat doar, ca, alaturi de iubire, haina mea nu-mi era nici mai comoda, nici mai utila. Prezenta ei, a iubirii, risca sa-mi deschida o rana veche, dureroasa. EA, iubirea, era aproape, foarte aproape.

Periculos de aproape - privindu-i nasul mic, carn, impertinent, cu narile agitate continuu, buzele usor palide, frumos arcuite. Si, totusi, in locul ei, simteam ca se afla -nu Non-Iubirea - ci timpul, nu cel trecut, confuz, mizerabil, terorizat de asteptare, ca un organism ce se straduie din rasputeri sa reziste unui cancer orgasmic, ci altul, mai scurt, ce-mi statea inainte, naruit, fara nici un punct de sprijin. O extindere egala cu ceea ce am fost si as fi putut fi…

A iubirii si non-iubirii. Alta data, cand ma invadau asemenea stari, nu aveam nevoie de nimeni - nici iubire, nici pseudo-iubire, nici non-iubire, nici cvasi-iubire… Nu aveam nevoie de nici macar mine… Si, totusi, pentru aceste iubiri (fie ele pseudo- sau non- sau cvasi-) incercam sa ma reconstruiesc.

De cele mai multe ori plictisit. Si ingrozit. Pentru ca, de obicei, in absenta ei - a iubirii - raman eu insumi. Invadat de stari si kharme care nu eram eu, dar imi aminteam de ele, de cioburile de sticla din care, cica, imi reconstruiam imaginea vietii, imaginea iubirii, imaginea realului …

Si, totusi, dupa atatea eforturi de reconstruire a ceea ce eu insumi sunt, refuz sa ma mai gandesc la fiecare ne-nascuta traire de iubire. “Asta e viata pe care o merit” - imi spun. Din moment ce o suport, inseamna ca exact atat merit. Nici iubire, nici non-iubire. nici cvasi-iubire…

Nici macar gustul unei…apropieri de iubire.Poate ca nici nu exista altceva. Poate ca totul este sa intorci si pe o fata si pe alta aceleasi inrebari fara raspuns…

Sa speri ca trebuie sa existe si altceva decat ceea ce traiesti, pseudo-traiesti sau cvasi-traiesti… Poate ca numai visele (sau jurnalele virtuale) nune lasa sa ne scufundam in cenusiul atat de cleios si cotropitor al non-iubirii… N-ar fi exclus ca (si) eu sa fiu altfel - un produs al pseudo-iubirii, ce ofera iubire in schimbul non-iubirii…

Poveste de dragoste

Oare de ce i se spune “poveste de dragoste” şi nu “realitate de dragoste”? Oare pentru că asta şi este – doar o « poveste » ? Un lucru e sigur, începe ca o poveste ! O poveste plină de romantism, de vorbe dulci şi promisiuni frumoase.
Fiecare fată visează să-l întâlnească pe Făt-Frumos într-o zi şi chiar dacă nu-l mai aşteaptă să vină călare pe un cal alb, îl aşteaptă să vină la volanul unui Mercedes alb, dar de aşteptat tot îl aşteaptă. Şi chiar dacă el apare într-o dacie verde, ea parcă tot într-un Mercedes alb îl vede. Şi de aici încolo cât e realitate şi cât e poveste? De cele mai multe ori, realitatea o văd toţi cei din jurul lor, iar povestea, doar ei doi. Doar cei doi tineri îndragostiţi trăiesc pe un tărâm de basm (nu în blocul din betoane gri de la marginea cartierului), se plimbă de mână prin grădinile palatului (nu pe aleele prăfuite de lângă şantierul din vecini), şi îşi jură unul altuia iubire eternă (deşi el deja se gândeşte la următoarea fată, iar ea ignoră avertismentele mamei, cum că « băiatul ăsta nu-i de tine »). Da, într-adevăr, la început trăieşti o adevarată « poveste de dragoste ». Şi ce frumoasă e! Cerul e mai albastru, păsările cântă mai tare, te vezi mai frumoasă în oglindă şi viaţa e minunată.
Şi totuşi, unde se termină povestea şi unde începe realitatea? Pentru unii (cei mai norocoşi dintre noi, dar totuşi foarte puţini) aceasta nu se termină niciodată: am văzut cu toţii, duminica după-masa, plimbându-se prin parc, câte-o pereche de bătrânei simpatici, ţinându-se de mână. Da, i-am văzut cu toţii şi poate unii din noi i-am şi invidiat(eu sigur da). Pentru cei mai multi însă, povestea se termină la un moment dat, după cateva luni (caz în care îţi cauţi altă « poveste de dragoste » şi aştepţi următorul Făt-Frumos) sau dupa câţiva ani (caz în care nu mai ai ce să faci, probabil eşti deja căsătorit şi ai şi 2-3 copii).
Şi atunci ce-i de facut? Să nu mai crezi în poveştile de dragoste ? Să nu-l mai aştepţi pe Făt-Frumos ? Să te izolezi de lume ca să nu suferi mai târziu? IMPOSIBIL ! Dragii mei, sufletul omului e făcut ca să viseze, să spere tot timpul la ceva mai bun, mai frumos, mai perfect. Nu abandona speranţa, chiar dacă situaţia pare fără ieşire. Apelează la divinitate, la destin, sau doar la forţa ta interioară ca să mergi mai departe. Şi dacă te-ai trezit din « povestea ta de dragoste » după mai mulţi ani, încearcă să retrăieşti începuturile ei, când erai fericit: caută poze de-atunci, scrisori, orice care să-ţi aducă aminte de ce ai iubit persoana de lângă tine, de ce te-ai căsătorit, de ce-aţi rămas atâta timp împreună. Încearcă să găseşti în fiecare zi un lucru bun în persoana cu care trăieşti şi uită de toate celelalte lucruri care te enervează sau te rănesc. Ia-o încet, pas cu pas, şi dacă celălalt nu vrea sau nu poate sau nu ştie cum să reaprindă focul iubirii dintre voi, încearcă tu s-o faci . Pentru că dacă odată, demult, aţi putut trăi o « poveste de dragoste », înseamnă că puteţi s-o trăiţi din nou. Ieşi din « realitatea de dragoste » şi intră în « povestea de dragoste ».

Azi invatam.

As vrea si eu sa visez.
De ce? Oricum.. nu iti aduci aminte ce ai visat.
Da..
De ce vrei sa visezi? Ca sa te trezesti dimineata si sa iti dai seama ca nu a fost decat.. un vis?
Probabil nu e prea placut.. nu? Probabil tu asta simti..
Depinde de vis.
Dar.. si visele pot deveni realitate.
Adevarat! Stii.. ce am visat eu?
Ce?
Am visat de doua ori ca eram impreuna. Am avut acelasi vis: o data, in timp ce dormeam.. si o data, cand visam cu ochii deschisi.
El zambeste.
Mi-ar placea sa te vad. Sa iti cunosc zambetul si sa ma bucur cand il privesc.
As vrea sa visez si eu ce visezi tu.
De ce? Oricum nu ti-ai aduce aminte.
Eh..
Si, sa stii ca.. nu trebuie sa dormi ca sa visezi.
Acelasi zambet i se contureaza pe buze. In coltul celalalt – al lumii – zambeste si ea.
Dar.. asta inseamna ca tu vrei doar sa visezi. Nu vrei realitate.
Nu am spus asta.
Nu ma vrei cu adevarat langa tine; vrei doar sa visezi frumos, atunci cand dormi.
Nu..
In cazul asta, ar trebui poate… sa iti spun sa pleci din visele mele..
Si daca nu vreau sa plec?
Va trebui sa o faci. De ce ai ramane? Doar sa vii cand vrei, sa stai cat vrei.. sa pleci cand vrei? Te-ai gandit la ce simt eu?
Dar la ce simt eu te-ai gandit?
Da..
Si? La ce concluzie ai ajuns?
De ce ma pui sa repet? Cred ca am fost destul de clara mai sus.
Dar te-ai gandit ca poate dorinta mea de a visa ce visezi tu se intensifica pentru ca, momentan, e singurul mod in care… te pot simti mai aproape?
…
Te-ai gandit ca poate dorinta de a visa se refera de fapt la dorinta de a transforma totul in realitate? Te-ai gandit ca poate nu ma joc? Te-ai gandit ca poate vreau sa fiu realitatea ta si sa fii realitatea mea?
Nu stiu ce sa spun..
Nu trebuie sa spui nimic. Te-ai gandit ca poate dorinta de a te avea devine din ce in ce mai arzatoare si in acelasi timp doare, pentru ca nu te pot atinge, vedea, avea, saruta, imbratisa, mangaia; pentru ca nu ma pot plimba cu tine pe strada, nu te pot tine de mana, nu pot sa iti aud rasul, sa iti vad zambetul, sau sa privesc un apus cu tine? Totodata, ma bucur ca trece timpul..
Timpul..
Da timpul. Uite, cel care spuneai ca e cel mai mare dusman al tau, acum ne ajuta.. si trece; trece, ca sa ne putem intalni, sa fii reala, sa fiu real, sa fim reali!
Da..
Te-ai gandit ca poate de asta imi doresc sa visez?
E simplu; nu trebuie sa astepti noaptea… realistule!
Aici m-ai prins..
Nu pot visa eu pentru amandoi.
Nici eu nu pot fi rational pentru amandoi.
Invata-ma sa fiu rationala, atunci!
Asculta-ti inima cand e vorba de noi doi; fii cerebrala, rationala, hotarata, cand e vorba de… ei. Lasa-te influentata de sentimentele tale pentru mine, de sentimentele mele pentru tine si nu de deciziile, rugamintile, cuvintele, jignirile lor. Mergi pe drumul inimii cand te indrepti spre mine; urmeaza calea ratiunii cand te indrepti spre ei. Cauta si gaseste finalul drumului spre ei si pune punct cand e cazul. Uita de finalul drumului spre mine; sterge-l, nu exista, nu a existat si nu va exista.
Si cum stiu asta?
Deja intervine ratiunea aici. Inveti repede, dar nu confunda ratiunea cu visul. Raspunsul ti-l ofera visatoarea din tine, care il stie deja. Acum, invata-ma sa visez!
Poti inchide ochii, te poti uita in gol, privi pe fereastra si .. sa visezi. Poti sa te uiti la soare si sa ii zambesti. In momentul ala, ii voi zambi si eu. Poti sa lasi ploaia sa te ude; te gandesti ca esti cu mine; iubesc ploaia.. iubeste-o si tu! Cand mergi pe strada, nu te gandi la examenul pe care il ai intr-o jumatate de ora; gandeste-te ce frumos ar fi daca te-as astepta cand termini. Si nu, nu te intrista! Zambeste. E un vis frumos si visele pot deveni realitate. Gandeste-te ca o data o sa fac si asta. Cand vezi ca “aia doi” se tin de mana si se saruta, zambeste. Nu te intrista, nu ii invidia. Gandeste-te ce frumos ar fi sa fii cu mine in momentul ala. Si.. gandeste-te ca momentul in care vom face asta, va veni si vom fi mai frumosi decat sunt “aia doi”. Asculta o melodie care iti aduce aminte de mine, de noi.. de ce am cultivat impreuna pana acum; greu de inteles pentru altii, usor de simtit pentru noi; gandeste-te ca mai urmeaza multe. Zambeste.
Cat as vrea sa te sarut acum.. si sa te tin in brate.
Gandeste-te ca vreau acelasi lucru. Zambeste. In curand, o sa devina realitate.
Da… abia astept.
Cauta-l pe visatorul din tine. E acolo, dar i-a fost frica sa iasa la suprafata.
Probabil..
Pentru ce? Nu e frumos sa visezi? Nu e frumos sa stii ca visele o sa devina realitate? Nu e bine sa visezi si sa ai un scop? Nu e frumos cand le indeplinesti si bucuros, cultivi altele?
Cat mi-as dori sa fii langa mine acum..
Sper ca zambesti! Zambesti nu-i asa?
Da!
Foarte bine! Inveti repede.. visatorule! Nu te supara ca trebuie sa dormim acum. Pune-te in pat si gandeste-te ce frumos va fi cand ma vei tine in brate si vom adormi impreuna.
Visatoareo! – si rade.
Rade si ea in.. coltul celalalt.
Realistule!